A venit vremea caldă, iar dacă ai căutat vreodată retreaturi de yoga probabil ai observat că toate par foarte atrăgătoare.
Sunt în locuri frumoase, ai yoga, mâncare bună, liniște, oameni care par că și-au găsit echilibrul.
Dacă nu ai fost niciodată într-unul e foarte posibil să te întrebi ce se întâmplă de fapt acolo?
Pentru că un retreat poate părea, din exterior, un amestec între vacanță, yoga, workshop și ceva ce nu înțelegi foarte bine până nu ajungi acolo.

Ce este un yoga retreat
Un retreat de yoga e o experiență organizată în jurul practicii de yoga, desfășurată pe parcursul câtorva zile, într-un loc diferit de rutina ta obișnuită.
Poate dura un weekend, patru zile sau o săptămână+ și include mai multe momente de practică și timp petrecut în jurul lor.
Diferența față de o clasă obișnuită este că nu mai intri și ieși din yoga în 60 minute, ci rămâi în contact cu practica pe parcursul întregului retreat.

Ce se întâmplă într-un retreat
Programul diferă de la un retreat la altul, dar în general zilele au cam aceeași structură:
• o practică de dimineață, mai activă
• mic dejun și timp de pauză
• timp liber, plimbări, piscină, natură sau odihnă
• un workshop, o discuție sau o practică de aprofundare
• o a doua practică de yoga, mai blândă, restorativă sau meditativă
• mese și timp petrecut cu grupul
Uneori există și activități suplimentare: journaling, meditație, pranayama, excursii, ceremonii sau momente de reflecție.
Cu alte cuvinte, retreatul nu înseamnă că faci yoga toată ziua, fără pauză. Înseamnă că întreaga experiență este construită în jurul practicii.

Retreat Silver Island Yoga
Ce aduce diferit față de o clasă obișnuită
Un retreat îți oferă ceva greu de obținut în viața de zi cu zi: continuitate.
Când practici mai multe zile la rând, cu același profesor, în același ritm și fără presiunea programului obișnuit, începi să observi niște lucruri.
Înțelegi mai bine cum practici. Ai mai mult timp să pui întrebări, corpul intră într-un alt ritm.
Ești mai prezent, mai liniștit în interior, te bucuri de tot. Te ajută să menții starea pe care o ai uneori la o clasă, acea relaxare și prezentă, pe parcursul mai multor zile.
De aceea, retreaturile sunt valoroase nu doar pentru că pleci undeva de acasă, ci pentru că îți oferă un context mai bun pentru aprofundare.
De obicei, iei această stare cu tine acasă și “te ține” o perioadă de timp. În funcție de cât de mult, mai mergi în altul sau nu :)

Retreat Silver Island Yoga
Cum alegi un retreat
Aici, sincer, cred că mulți aleg după poze și locație. Ceea ce e normal, dar nu suficient.
Primul lucru la care merită să te uiți este profesorul.
Într-un retreat petreci mai mult timp cu persoana care ține practica decât într-o clasă obișnuită. Stilul lui, felul în care explică, energia și experiența lui contează enorm.
Apoi, uită-te la program. Două retreaturi pot arăta similar în poze și să fie complet diferite ca experiență.
Unul poate fi foarte intens, cu două practici lungi pe zi și workshopuri.
Altul poate fi mai relaxat, cu mai mult timp liber și o structură mai lejeră.
Și mai este ceva important: de ce vrei să mergi?
Vrei să aprofundezi practica? Atunci poți merge cu un profesor avansat sau cu care practici deja de mult timp, într-un retreat mai structurat, cu mai multă practică și workshopuri.
Să te odihnești? Atunci alege un retreat mai lejer, cu mai mult timp liber, practici mai blânde și un program mai aerisit.
Vrei să înțelegi mai bine yoga, nu doar să o practici? Atunci caută un retreat care include și discuții, explicații sau contexte de învățare.
Vrei comunitate? Atunci contează și grupul. Retreaturile mai mici sau cele recurente tind să creeze mai multă conexiune între oameni.

Retreat INEA Yoga
Ce ajută să știi înainte de primul retreat
Dacă mergi pentru prima dată, ajută să nu te duci cu ideea că trebuie să faci totul perfect.
Nu trebuie să participi impecabil la fiecare moment. Poți chiar să nu participi la toate.
Nu trebuie să fii cea mai flexibilă persoană din grup.
Nu trebuie să pleci transformată.
Ce ajută este să mergi cu deschidere și puțină presiune.
Un retreat funcționează cel mai bine atunci când îi lași spațiu să fie ceea ce este, nu ceea ce ți-ai imaginat că ar trebui să fie.
Pe măsură ce practica evoluează, este firesc să simți că uneori ai nevoie de mai mult decât o clasă.
De aceea, pe yogapass.ro poți explora și retreaturi, pe lângă clase, evenimente și alte contexte care te ajută să rămâi aproape de yoga în forme diferite.
În curând le vei putea rezerva direct prin pachetul tău de credite.
Practica nu arată mereu la fel. Și nici nu trebuie ❤️



