Festivalurile de wellness au ceva special: începi ziua cu o clasă de yoga și ajungi să petreci ore întregi între practică, workshopuri, oameni, Kula Market și tot ce se întâmplă pe acolo.
Anul acesta, pe lângă Ghidul de festival actualizat pentru ediția de vară, pregătim și activarea YogaPass de la Wanderlust 108, câteva surprize și pachetele noastre de credite pentru cei care vor să continue practica și după festival ☀️
Și dacă tot ne vedem acolo, hai să ne asigurăm că ai tot ce-ți trebuie și nimic în plus.

Ce merită să ai cu tine
🔹 O sticlă (mare) de apă
Pare evident, mai ales în Iunie, nu? Să nu o uiți! Hidratarea e de bază, iar setea e o distragere reală.
🔹 SPF + ceva pentru cap
Șapcă, pălărie, bucket hat, orice te ajută să stai confortabil la soare.
🔹 Șervețele umede sau prosop + spray pentru saltea
După o sesiune intensă, un mic refresh contează. Te ajută să te răcorești și să îți continui ziua.
În plus, la festival sunt mai multe clase una după alta, iar între ele vei avea nevoie să-ți strângi salteaua. E bine să ai cu ce să o cureți rapid (pentru igienă, dar și pentru un restart proaspăt la fiecare practică)
🔹 Elastic de păr/bentiță
Sunt detalii, da. Dar dintre cele care fac diferența între „ce mișto a fost” și „ce m-a enervat părul în față”.
🔹 Un snack personal
Chiar dacă există opțiuni și acolo, uneori e bine să ai ceva la îndemână, mai ales dacă ai anumite preferințe culinare.
🔹 Haine lejere și, ideal, ceva de schimb
După câteva clase și multe ore de stat afară, vei vrea să ai ceva în care să te schimbi.
🔹 Un pic de spațiu gol
Nu știi ce o să vrei să iei de la KULA Market. Știi replica aia cu „doar mă uit”? 😀 😀 😀

Ce NU trebuie să cari
🔸 Salteaua
Nu glumim. La Wanderlust vei primi un yoga mat nou, oferit de sponsori. Îl folosești la clase, apoi îl iei acasă. Deci lasă-l pe al tău să se odihnească weekendul ăsta.
🔸 Toată trusa de supraviețuire urbană
Nu e nevoie de termos, power bank și trei schimburi de haine. Keep it light. Festivalul are grijă de vibe, tu doar ai grijă de tine.
Iar dacă ai uitat ceva…
…. treci și pe la standul YogaPass ☀️
Pregătim:
– festival essentials
– activare nouă pentru Wanderlust 🎉
– pachetele YogaPass, pentru cei care vor să continue practica și după festival.
Ne vedem acolo? 🧘♀️



